Gateway global
ţara/limba

Mărturii

„eFax mi-a dat puterea să-mi dublez venitul. Serviciul este foarte eficient din punctul de vedere al costurilor, iar serviciul clienţi este amabil şi eficient.”

-- Companie de comunicaţii

„Cu eFax, afacerea mea nu trebuie să se închidă niciodată. Mă pot ocupa de clienţii mei în orice moment, în orice loc, iar acest lucru înseamnă că aceştia sunt mai fericiţi şi mai loiali mie şi companiei mele.”

-- Servicii financiare şi de asigurări.

„Cel mai bun lucru la eFax este posibilitatea de a primi faxuri în timp ce te afli în trafic, precum şi faptul că nu trebuie să-ţi mai faci griji în ceea ce priveşte hârtia. Îmi place la nebunie eFax şi nu m-aş mai întoarce niciodată la un aparat de fax obişnuit.”

-- Tehnologie

„eFax este uşor de configurat şi utilizat. Am reuşit să mă înregistrez şi să încep să transmit şi să primesc faxuri în câteva minute! Plus, costă mai puţin de jumătate din numărul anterior de fax prin compania locală de telefonie.”

-- New Media

„Utilizez eFax de câţiva ani şi am descoperit că este cea mai eficientă metodă de a primi faxuri pe laptopul meu, indiferent unde călătoresc.”

-- Companie financiară

„eFax îmi uşurează munca atât de mult! Nu trebuie să-mi mai bat capul atunci când faxul este stricat sau nu mai are hârtie. De asemenea, este mai confidenţial pentru clienţii mei deoarece nu trebuie să-mi mai fac griji în legătură cu documentele personale răspândite în jurul aparatului de fax.”

-- Servicii de investiţii

„eFax are un serviciu clienţi excelent, la fel ca şi asistenţa tehnică. Am avut o întrerupere la serviciul nostru de fax şi după doar 30 de minute de depanare, serviciul de asistenţă prin telefon a descoperit că problema era la infrastructura noastră IT şi m-au ajutat să găsesc cauza problemei.”

-- Servicii de investiţii

„Utilizez eFax de câţiva ani şi am economisit foarte mulţi dolari nefiind obligat să am un aparat de fax, inclusiv cheltuielile aferente acestuia precum linia telefonică, hârtia şi cerneala.”

-- Tehnologii noi

Întrebări?
Contactaţi-ne
0377 100 700
inforo@mail.efax.com
curbă de bază
o o o